vineri, 29 decembrie 2017

luni, 11 decembrie 2017

Lavandula Angustifolia Vera


Proprietățile unei astfel de plante sunt uimitoare, nu știu cum și de ce dar în Romania e prea puțin întâlnită, iar oamenii adia daca o recunosc. Unde se poate vedea o astfel de plantă? Daca nu ai posibilitatea sa mergi pe un camp cu lavanda, o poți vedea mai nou că și planta decorativa in spatiile verzi ale parcărilor supermarketurilor. De obicei înflorește în iulie, depinde și cât e de cald înainte. Ca și specie de plantă nu e doar una, are și câteva surori. Angustifolia Vera e una din ele, este mica, tufa ajungând la optzeci de centimetri, fiind un soi neprelucrat genetic, așa cum mama natură a știut să o facă. Este de o calitate superioara că plantă dar și ca produse rezultate din ea. O astfel de plantă poate să ajungă la maturitate in cinci-sase ani, iar acest lucru îl spun din propria experiență. Comercianții de astfel de plante spun că se maturizează in maxim 3 ani, ceea ce e complet neadevarat, ea creste se dezvolta iar la maturitate o plantă poate să ajungă și până la opt sute de fire de floare. După cum spun in începutul postări aceasta planta chiar are proprietăți uimitoare. Cu toate că eu distilez planta și obțin apa de lavanda și cel mai important, esență uleioasa de lavanda, nu le-am folosit in scop propriu decât ca și aromaterapie ambientala. Am avut la un moment dat ceva dureri de gat partea cervicala, abia că puteam să-mi întorc capul, am incercat esență de lavanda cu toate că nu e indicat sa fie pusa in stare pura pe corp pentru că poate să producă ușoare arsuri ( de obicei se pune într-un ulei purtător) iar după o jumătate de oră am uitat că am avut probleme in acea zona. Lavanda dar și uleiul de lavanda sunt prețuite pentru mireasma și versatilitatea lor, ea are proprietăți antiinflamatorii, antibacteriene, antimicrobiene, antiseptice, antifungice și antidepresive. Este cel mai cunoscut în aromaterapie in alinarea mușchilor durerosi, mai are și efecte antispasmodice, analgezice, detoxifiante, hipotensive și sedative. Oricum ceea ce e de reținut este că oricum l-am folosi avem de castigat.




duminică, 10 decembrie 2017

Dezvoltarea uimitoare a radacinii lemnului canesc

     De curand am achizitionat ligustrum (lemn cainesc), pentru cei ce nu cunosc acesta este un arbust decorativ ce poate fi folosit ca si gard viu, are o creștere destul de rapida, nu este un gard minune care poate sa crească până la un metru jumătate pe an. Avantajele lui sunt următoarele: este foarte puternic ramificat, are o frunza mica , maxim șapte centimetri și poate rămâne verde in toate anotimpurile anului. Bineînțeles că vara frunza este de un verde crud frumos, spre iarna începe să capete o nuanță mai inchisa, ceea ce este important este că nu pica frunza. Un aspect important în dezvoltarea (ramificarea) lui este tunderea, daca nu se efectuează în timp el creste că și o nuia.
     Ceea ce vreau  sa scriu in aceasta postare este de uimitoarea putere de dezvoltare a radacinii, lăsând la oparte faptul că am cumpărat și plantat in jur de șase sute de butași care aveau deja radacina. Am avut câteva discuții cu vânzătorul, printre care una referitoare la butășire, și aici citez "șefu' nu îți face griji de prinderea lui, ne e sensibil deloc, creste oriunde, nu e problema cu solul, și dacă iei o crenguță dintr-un gard și o bagi in pământ se prinde." Bineînțeles că am discutat noi mai multe, dar acest fragment mi-a rămas întipărit în minte, nu am luat măsuri imediat dar nici nu am scăpat cu vederea cele spuse, până când am ajuns in fata unei tufe destul de impunătoare, atunci am spus sa incerc butășirea, am rupt doua crenguțe astfel încât sa nu afecteze aspectul gardului și le-am pus în apă, un borcan ce am găsit prin casa, și l-am așezat lângă fereastră, fac o mica paranteza, toată această acțiune sa desfasurat toamna 2017. Nu am avut nici o asteptare de la crengute ele au stat pe pervazul geamului la soare si din cand in cand mai completam cu apa, nu stiam se evapora sau plantele o consumam, dar dupa o saptamana sunt sunat de sotie ca sa imi spuna ce? ce crede-ti? crengutele au radacina nu foarte mare dar o au undeva la cinci milimetri. Minune nu ma asteptam deloc eu incercasem mai demult cu ceva samanta de salcam sa o dezvolt in sera dar cam degeaba, din saizeci  de pahare cu samanta numai trei daca rasar, interesant e ca dintr-o radacina de salcam atunci cand se sapa prin gradina si e usor destupata de pamant si are iesire la atmosfera imediat rasare un nou lastar. Apa  incepe sa dispara din borcan iar radacinile tot mai zdravene, astfel ca dupa trei saptamani radacinile sa arate ca in imaginile de mai jos.
Multumit de rezultat la o saptamana dupa, am mai incercat si cu alte crengute din diferite tipuri de ligustrum, unele cu frunza mare ce depaseste  sapte centrimetri altele mult mai mici ce ajung doar pana la trei centimetri. Examinand cu atentie crengutele am observat ca acestea au pe ele ceva puncte de o culoare mult mai deschisa la culoare decat ramura in sine, de acolo va iesi urmatoarea radacina care ii va asigura cresterea in continuare. Aici aveti doua poze cu noi butasi, care peste cativa ani cu siguranta vor face parte dintr-un gard viu. ''Sefu, nu iti face griji de prinderea lui.''😉😉
                                                   

marți, 5 decembrie 2017

sculptura 2012

lucrari personale realizate din diferite materiale, prima lucrare e din aluminiu, reprezinta un personaj in picioare cu mainile in sus , este de dimensiune mica, lucrearea fiind creata pentru o expunere de salon, de fapt in mai tot montajul  sunt reprezentate lucrari de dimensiuni mici, a doua lucrare e realizata  din plastelina, nu am reusit finalizarea ei, ea este inca in lucru in atelierul meu, foarte prins am fost de aceasta metamorfoza a vertebrei finalul va fi din bronz, nu va fi bronzul clasic (bz6)  ci o usoara transformare a formulei pt a facilita curgerea metalului topit in toate orificiile fara a ramane aerat. a treia lucrare, titlul spune de fapt tehnica in care este executata, foaie de tabla de 1 mm modelata cu ciocane speciale, de ce sunt speciale? pentru ca au capetele rotunde de diferite forme, permitand realizarea diferitelor forme, concave sau convexe, in functie de viziunea artistului, culoarea lucrari este naturala,nu este vopsita, lucrarea este brumata, ce inseamna brumata? produsul final executat din fier si sudat unde este cazul, bineinteles slefuit ulterior, se incalzeste  de fapt  pot spune ca trebuie incins pana capata o culoare usor rosiatica, se scoate din foc si imediat de stropeste cu ulei, preferabil pulverizat pentru a patrunde in orice spatiu cu usurinta, lucrarea reprezinta un tors de femeie usor transformat. puteti destinge abdomenul si fesele puternic proeminente. a patra lucrare infatisaza un personaj cu mainile in spate dornic de as lua zborul, este realizata din aluminiu si este cea dea treia din serie si cea mai mica, prima fiind din metal (foi de tabla) cu o dimensiune de 2,5 metri, a doua tot fier, la o dimensiune de 1 metru, pe acestea le puteti vedea tot pe acest blog la postarile anterioare. modelul de ceara a fost realizat  ca si material finit din bronz, aici am sarit peste cateva etape ale modelajului sau a sculpturii deoarece am modelat direct in  ceara, coarnele au fost gravate ulterior acestei filmari. cea dea sasea lucrare o puteti vedea mai detaliata pe canalul meu de youtube unde va puteti abona, aici am filmat realizarea sticlului din ipsos pt mai multe copii ale aceleiasi lucrari, si alta filmare a turnarii in aluminiu si  montarea celor doua piese pentru a ajunge un intreg. ultima lucrare din materialul video este preferata mea, craniul de biblioteca, realizare din aluminiu, din patru parti, goala in mijloc, sudata ulterior, este la scara naturala, si a fost tunata in tehnica sifon la ceara pierduta. se realizeaza piesa din ceara , apoi negativul din ipsos cu nisip de cuart, negativul se baga la calcinat unde ceara se topeste si lasa loc aluminiului care va fi turnat ulterior.    

duminică, 3 decembrie 2017

bronze casting (bronz topit)


bronze casting, furnace made from scrap. burner is on gas, piezoelectric ignition, casting capacity of 16 kg of bronze, the inside of the furnace is made of refractory brick, purchased from the factory, in the form of a cylinder, the heating time is 30 minutes, then 5 minutes per 16kg of bronze, the crucible is made of steel and the exterior is from an old gas cylinder

turnare bronz, furnal facut acasa, din resturi. arzatorul e pe gaz, aprindere piezoelectrica, capacitate turnare de 16 kg bronz,interiorul furnalului este din caramida refractara, cumparata din fabrica, in forma de cilindru, timpul de incalzire este de 30 minute, apoi 5 min per 16kg bronz, creuzetul e facut din otel, iar exteriorul e dintro butelie de gaz veche

aluminum casting

turnare aluminiu

aluminum casting at home, used technique is lost wax, negative reinforced with mesh, made of refractory sand plaster, melting temperature 700 degrees celsius, ordinary aluminum from scrap, is made of two parts, subsequently welded, has channels for filling and exhausting excess metal, after casting the negative is destroyed to remove the product 

turnare aluminiu acasa, tehnica folosita este ceara pierduta, negativul  armat cu plasa , facut din ipsos cu nisip refractar, temperatura de topire 700 grade celsius, aluminiu ordinar de la fier vechi, este facuta din doua parti, sudate ulterior, prezinta canale de umplere si evacuare a metalului in exces, dupa turnare negativul se distruge pt a scoate produsul

lavender distiller (distilare lavanda 17 iunie 2017)


distiller aromatic plants, in my case lavender , made of stainless steel, contains a steam generator, two lavender tanks, a condenser and an oil separator, the steam generator operates on a gas burner, has overpressure valve, pressure gauge, and temperature gauge lavender tanks have a sieve and a temperature gauge
the steam condenser has two temperature gauges for step-by-step display of heat
the oil separator has a glass part for ease of separation.
 distilator facut acasa, inox 316l, capacitate 2x 54 litri, din oțel inoxidabil, conține un generator de abur, două rezervoare de lavandă, un condensator și un separator de ulei, generatorul de abur funcționează pe un arzător cu gaz, are supapa de suprapresiune, manometru presiune și manometru  temperatura  rezervoarele au o sită și un indicator de temperatură
condensatorul de abur are două indicatoare de temperatură pentru afișarea pas cu pas a căldurii
separatorul de ulei are o parte din sticlă pentru a ușura separarea.

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Galaxy Animatronic




spuneam ca vor aparea in curand noi informatii despre partea electrica a animatronicii, dar am esuat in realizare ei, ea este undeva prin atelier dar nu merge conform cu asteptarile mele, asa ca am renuntat la ea, totusi put-ti vedea alte bazaconii pe le-am facut dea lungul timpului

in curand vor aparea pe blog detalii tehnice si partea mecanico electrica finalizta


cateva modificari a mecanismului


masa de lucru si bordul








rocket stove (soba racheta)



150 mm rectangular pipe, height 600 mm with stand, feed pipe angle is 45 degrees, metal is scraped, can be fried on such a stove, burn any type of wood, even pellets, good for camping, summer cooker, in five minutes is good to use and has a fairly high power

teava rectangulara de 150 mm, inaltime de 600 mm cu stativ, unghiul tevii de alimentare, este de 45 grade, metalul e din scrap , pe o astfel de soba se poate prajii , arde orice tip de lemn, pana si peleti, buna pentru camping, aragaz de vara, in cinci minute e buna de folosit si are o putere destul de mare